SPIRIT SI SUFLET
Ce este spiritul si ce este sufletul?
Credeti sau nu, uni considera ca spiritul este tot
una cu sufletul, dar, in necunostinta de cauza, ei gresesc. Ca sa
putem intelege sensul acestor doua "lucruri", mai intai va trebui sa
vorbim despre altceva si anume, despre corpul omenesc. Nu voi vorbi
prea mult despre anatomia corpului uman pt ca deja stim de la scoala
din ce este el format. Stim ca pana la organe, aparate, avem de vorbit
de celule, tesuturi, etc. Dar ceea ce ne intereseaza pt a ne forma o
"idee" despre spirit si suflet, este faptul ca oricum am trai, oricat
de sanatos ne alimentam, pana la urma corpul imbatraneste si moare.
Dar oare, dupa moarte, ce se intampla cu noi? Vom disparea definitiv
sau mai exista si o alta viata, un alt corp care nu moare?
Multi filosofi si-au pus aceasta intrebare si in final au
ajuns la diferite concluzii. Pitagora considera ca sufletul este un
element material, care provine din cosmos, se refera asadar, la eterul
cosmic. El "plaseaza" sufletul in creier si inima, si considera ca
miscarea acestui eter in organism determina procesele psihice. Asadar,
omul, inafara de corp fizic, mai "detine" un corp astral si un corp
eteric. Toate acestea la un loc, formeaza invelisul E-ului nostru,
adica spiritul nostru.
Pe scurt, sufletul nu e tot una cu spiritul. Sufletul este
cel responsabil cu trairile noastre interioare, senzatiile noastre,
etc., acesta face parte din E-ul nostru, respectiv din spiritul
nostru.
Fiecaruia dupa credinta sa!
ARTICOLE
CE SERVICII GASESTI LA RUBRICA SPIRITUALITATE
CUNOASTERE DE SINE
- servicii astrologice
- Horoscupul Personal
- Analiza Krmica
- Studiu astrologic pentru cei ce nu-si cunosc ora nasterii
- Sensul vietii tale
- servicii numerologie
- Numerograma Personala
- consultatii Tarot
- Horoscopul Personal Tarot
- Analiza Karmica pe subiect ales
- Analiza Karmica Personala generala
copyright © 2002 - 2011 ASTRONET.RO | consultatii@hotmail.com | SELENA

